Samadhipada – sutra 22

Chiar și cei aflați pe calea cea mai rapidă pot să ajungă la samādhi și la fructele acestuia, încet, normal sau foarte repede în funcție de intensitatea aspirației lor.

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 22
mṛdu-madhyādhimātratvāt tato‘pi viśeṣaḥ

mṛdu – lent, slab, moale, delicat, blând
madhya – mediu, mijlociu, în centru, la mijloc, obișnuit
adhimātra – ”mai presus de măsură”
mṛdu-madhyādhimātratvāt – diviziunea în slab, mediu și intens.
tataḥ – din aceasta
api – chiar și, de asemenea, în egală măsură
viśeṣaḥ – diferență, distincție, avantaj, specificație, particularitate, caracteristică, specie, categorie, tip

Chiar și aceștia (cei cu o mare aspirație) se împart în slabi, medii și intenși.

Comentariul lui Vyāsa
Chiar și aceștia (cei cu o aspirație intensă descriși în sūtra precedentă) se împart în
– slabi ca intensitate
– medii ca intensitatea
– cu cea mai mare intensitatea
Prin această distincție, atingerea lui samādhi și a fructelor acestora este aproape pentru cei cu o intensitate slabă, mai aproape pentru cei cu o intensitate medie și cel mai aproape pentru cei cu cea mai mare intensitate, atunci când aspirantul se află pe calea (upāya) cea mai rapidă.

Comentariu
Nerăbdarea este o problemă veche de când lumea și cu atât mai prezentă în vremurile noastre. Cu toate că sunt unele texte care stabilesc anumite intervale de timp în care o practică va atinge succesul, în Yoga Sutra nu sunt oferite termene. În locul acestora este preferată o abordare care să impulsioneze practica și aspirația, dorința de transformare. Cu toate că am prefera o indicație mai precisă, avem de a face cu niște factori care scapă exactității științifice. Mintea umană, această alcătuire complexă de emoții, gânduri și experiențe, nu se încadrează fix în niște norme care să permită prezicerea cu exactitate a unei anumite realizări. Dacă în cazul lucrurilor palpabile, a corpului fizic spre exemplu, ne este foarte ușor (sau oricum, mai ușor) să evaluăm punctul de plecare și să extrapolăm astfel, cel puțin după o perioadă de timp, de ce este nevoie pentru a ajunge la ceea ce ne dorim, în cazul lucrurilor mai subtile, situația este mai ”subtilă”. Există desigur posibilitatea de a stabili anumite categorii, în care să ne încadrăm mai mult sau mai puțin exact, însă aici intervine și această gradare a intensității de care este vorba în ultimele două sūtra, gradare care este doar o indicație a probabilității ca samādhi să apară și nu o garanție. De aceea este folosit acel vag ”aproape” și nu un timp anume.
Pentru multă lume această exprimare vagă și această incertitudine temporală este demoralizantă. Suntem atât de focalizați asupra scopului, asupra liniei de sosire încât uităm că viața este o călătorie, că în trasformarea de Sine, în cunoașterea de Sine este în egală măsură important drumul. Sau, așa cum spun unii înțelepți, drumul ESTE destinația. A practica înseamnă a cunoaște și această cunoaștere are un ritm al ei, specific fiecăruia în parte. Iar ritmul, ”viteza” cu care ne apropiem de cunoașterea ultimă poate fi influențată prin intensitate, dar nu va putea să ofere un ”termen limită”. A trăi cu această incertitudine înseamnă a te abandona, a fi detașat și de aceea practica lui vairāgya însoțește abhyāsa (practica spirituală).

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns