Postura de meditaţie (IV)

Capul şi privirea

Ultima parte a descrierii posturii de meditaţie se referă la modul în care capul şi privirea ne pot fi de ajutor în liniştirea minţii şi experimentarea meditaţiei.Capul trebuie să stea drept, ceafa aliniată cu coloana vertebrală, motiv pentru care barbia e uşor trasă spre piept. Este ca şi cum am încerca să împingem creştetul capului în sus, aliniind astfel capul şi coloana. Poziţia capului este şi ea un indicator al concentrării şi meditaţei. În cazurile de somnolenţă, capul tinde să cadă în piept şi apare o uşoară tresărire. În cazul în care această situaţie se repetă, e bine să ne ridicăm, să deschidem fereastra, să ne spălăm puţin pe faţă cu apă rece şi apoi să reluăm. În cazul în care apare o stare de reverie exaltată, tendinţa va fi să dăm capul pe spate, ca pentru a ne uita undeva în sus. Atenţia la poziţia capului, reluată regulat, ne va permite să corectăm hoinăreala minţii şi să revenim la aici şi acum.

Este important de asemenea să relaxăm muşchii feţei şi ochii. Chiar dacă nu ne dăm seama, o mare parte din agitaţia noastră interioară tinde să se transmită feţei. De altfel ne este uşor să intuim starea lăuntrică a unei persoane doar observând mimica facială şi prin urmare, o faţă relaxată, destinsă, senină, printr-un proces de reacţie inversă poate conduce la liniştirea minţii.

Pentru că ochii, chiar dacă pleoapele sunt închise, tind să urmărească viziunea lăuntrică (ca în cazul somnului cu vise, când apare acea mişcare rapidă a globilor oculari), va trebui să încercăm să-i menţinem nemişcaţi. Modul în care se poate face acest lucru este fie prin relaxarea globilor oculari, fie prin fixarea privirii interioare într-un loc anume. Tradiţional, se meditează cu ochii închişi deşi există tradiţii meditative (cum este zenul) în care ochii sunt deschişi sau întredeschişi. Ochii închişi ne ajută să ne interiorizăm şi să ne desprindem de lumea exterioară, lucru folositor în cazul agitaţiei şi ataşamentului. Ochii deschişi pot opri tendinţa de a visa şi de a ne ataşa de viziunile interioare care pot să apară în timpul meditaţiei. De asemenea poate fi o soluţie pentru cazurile de oboseală şi somnolenţă.

Tradiţional, există mai mult moduri de a privi în timpul meditaţiei.

1. Bhrumādhya drishti (dṛṣṭi) – privirea orientată către zona dintre sprâncene. Se spune că ar produce trezirea luminii interioare şi facilitează percepţia aurei. Fruntea corespunde centrului de forţă ājñācakra, centrul de comandă şi control al minţii. Fixarea privirii în acest punct poate ajuta astefel la un mai bun control al minţii şi la stoparea tendinţei acesteia de a vagabonda.

2. Sama drishti (dṛṣṭi) – privirea egală, drept înainte. Este folositoare mai ales pentru cei care practică consecvent trataka sau fixarea cu privirea a unei yantra sau a unui punct. Când ochii sunt închişi vom încerca pur şi simplu să relaxăm globii oculari, să detaşăm privirea interioară de viziunile care pot să apară. Uneori, încercarea de a relaxa globii oculari poate stopa tendinţa spre reverie şi visare.

3. Nasikagra drishti (dṛṣṭi) – privirea orientată spre vârful nasului. Se spune că ar trezi viziunea culorilor şi perceperea energiilor celor cinci elemente de bază, tattva. Este un alt mod bun de a focaliza mintea, de a păstra simţurile în interior, de a mări puterea de concentrare.

4. Ardhonmesha drishti (ardonmeṣa dṛṣṭi) – pleoapele pe jumătate deschise. Ajută foarte mult la concentrarea pe un obiect anume sau la practica tehnicii de trataka. Dacă vrem să ne concentrăm privirea pe un obiect sau pe flacăra unei lumânări, vom constata că e important să nu clipim. Ori de câte ori clipim mintea va reveni la starea de agitaţie şi disipare care îi este atât de obişnuită şi va trebui să reluăm procesul concentrării. Pentru că ochii au însă tendinţa de a se usca, pleoapele pe jumătate închise oferă posibilitatea de a nu clipi perioade mai lungi de timp, menţinând astfel atenţia focalizată şi mintea concentrată.

5. Hrit drishti (hṛt dṛṣṭi) – privirea spre Inimă. Ochii privesc în jos, spre piept sau cel puţin tind să realizeze acest lucru. De ajutor atunci când realizăm meditaţia de introspecţie, în care conştiinţa trebuie focalizată în Inima Spirituală. Va facilita acea unire între Cap şi Inimă, acea fuziune a percepţiei interioare între ceea ce este perceput ca centrul existenţei (Inima, locul indicat spontan ca fiind ”Eu”) şi ceea ce este simţit ca centrul percepţiei (capul, sediul principalelor organe de simţ, ochii, urechile, nasul, limba).

Cunoscând toate aceste mici amănunte legate de corp şi de poziţia acestuia atunci când dorim să trăim o experienţă meditativă, putem să acţionăm prin mici modificări ale posturii pentru a schimba modul de funcţionare al minţii. Aşa cum scriam şi în primul articol, dacă în cazul minţii ne este mai greu să acţionăm, să o ”aşezăm” într-o anumită poziţie, în cazul corpului acest lucru e mult mai uşor. Folosindu-ne de legătura care există între corp şi minte, avem la dispoziţie o serie de pârghii prin care putem acţiona pentru modificarea experienţei lăuntrice.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Simona spune:

    Prima oara cand am auzit de relaxarea globilor oculari m-am gandit cu multa recunostinta la cei care au recomandat-o . Folosim atat de mult ochii si in general le acordam o atat de mica atentie… Si ei sunt oglinda sufletului. Vezi in ei fie marea, fie padurea, fie adancul noptii, fie lumina Inimii

Lasă un răspuns