Samadhipada – sutra 3

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 3

Atunci cel care vede, martorul, se află în propria sa natură

तदा द्रष्टुः स्वरूपे ऽवस्थानम्

tadā draṣṭuḥ svarūpe ‘vasthānam

tadā – atunci

draṣṭuḥ – cel care vede, văzătorul, martorul, conştiinţa pură

svarūpe – esenţa proprie, identitate, propria formă, propria natură

avasthānam – a fi într-un loc, a-şi avea reşedinţa, sediul,stabilitate, a fi într-o stare, a rămâne

Comentariul lui Vyasa

În acea stare a lui citta (vṛitti-nirodhaḥ încetarea fluctuaţiilor) şi în absenţa oricărui obiect (al cunoaşterii), care este natura lui Puruṣa, care este adevăratul Sine care se identifică de obicei  cu aceste percepţii ale minţii?

Sutra spune: atunci ”cel care vede” se odihneşte în adevărata sa natură.

Atunci puterea conştiinţei este stabilită în propria sa natură şi aşa este descrisă kaivalya (eliberarea). Când conştiinţa individuală este implicată în lumea exterioară, ea pare să nu mai fie aşa (eliberată) deşi ea este.

Comentarii

„Cel care vede” este o expresie care descrie într-un mod foarte sugestiv Sinele, Martorul tăcut al lumii. Yoga Inimii Spirituale vizează ajungerea la Unitate, însă drumul către aceasta trece prin discernerea între real şi ireal, între „adevărata noastră natură” şi falsele identificări (cu numele, forma, funcţia). Prin urmare „Cel care vede” este Sinele, iar ceea ce poate fi văzut este lumea. Aparent se păstrează încă dualitatea care provine din separarea între ”cel care vede” şi ”ceea ce este văzut” până în momentul în care descoperim că ”adevărata noastră natură” nu este diferită ca esenţă de restul universului. Meditaţia de revelare a Sinelui şi metoda vedantică a lui „neti, neti” (nu sunt aceasta, nu sunt aceea) porneşte de la un fapt foarte simplu: nu suntem obiectul observării sau al percepţiei. În momentul în care ne privim mâna, de exemplu, nu simţim că suntem mâna. În momentul în care putem să ne observăm mintea, nu simţim că suntem mintea. Este un proces gradat de dez-identificare de toate ”învelişurile” Sinelui, lucru care apare pe măsură ce citta se linişteşte.

Atunci când ne punem întrebări cu privire la propria noastră natură ajungem să „privim” către realitatea interioară a minţii (cu gândurile sale), a emoţiilor, a senzaţiilor, a respiraţiei, a energiilor etc. şi să realizăm în acest proces că suntem altceva ori altcineva decât toate acele realităţi parţiale şi limitate. Pare că este un proces diferit de cel pe care îl descrie Patañjali prin „încetarea fluctuaţiilor mentale”, dar în cele din urmă experienţa este similară: regăsirea Centrului, a Inimii Spirituale este o încetare a oscilării conştiinţei individuale. Este adevărat de asemenea, că însuşi procesul meditativ conduce către această încetare a fluctuaţiilor lui citta şi metodele folosite pentru obţinerea stării de meditaţie conduc la regăsirea naturii proprii. Pătrunderea în spaţiul dintre inspiraţie şi expiraţie, ori pătrunderea în spaţiul dintre gânduri, starea de martor, ori de observator al propriei fiinţe sunt tot atâtea mijloace de a ajunge în acel Centru care este Inima Spirituală.

Coborârea minţii în Inimă, cum o descriu creştinii care practică rugăciunea, este şi ea o experienţă a „celui care vede” care părăseşte aparenta sa reşedinţă din zona capului pentru a se regăsi în ”adevărata sa natură” care este în zona pieptului.

Aceste prime sūtra-e sintetizează esenţa oricărei căi de cunoaştere spirituală: găsirea Centrului este descoperirea Adevărului.

De asemenea, ai putea dori...

Niciun răspuns

  1. Clara spune:

    Foarte interesant. Dar stiu ca sunt multe sutre si ma intreb cand o sa putem sa le avem pe toate aici?Nu o sa dureze prea mult timp?

Lasă un răspuns