Fericire şi suferinţă

De când ne ştim am învăţat să căutăm lucrurile plăcute şi să le evităm pe cele neplăcute. Am învăţat să avem preferinţe, să apreciem anumite lucruri, să ne dorim anumite situaţii. Am învăţat că unele lucruri nu ne plac, că nu am vrea să fim în anumite locuri ori cu anumite persoane. Am învăţat că nu ne place dovlecelul dar că avem o pasiune pentru mere.

La vârsta de acum deja avem o listă lungă de lucruri plăcute şi neplăcute, de situaţii bune şi situaţii rele, de ceea ce ne-am dori şi de ceea ce am evita. Fericirea noastră am legat-o de a avea lucrurile bune, de a fi în situaţiile plăcute, cu oamenii pe care îi apreciem şi iubim. Suntem frustraţi când nu avem ce ne dorim, când nu suntem unde şi cu cine am vrea. Suntem nefericiţi că încă lucruri neplăcute apar în viaţa noastră neinvitate, că ne mai îmbolnăvim, că pierdem sau stricăm lucruri la care ţinem, că ajungem în compania unor oameni pe care nu îi apreciem.

Unele dintre aceste plăceri sau neplăceri sunt obiective. Faptul că mănânci când îţi este foarte foame, satisfacţia împlinirii acestei nevoi, este cu siguranţă un lucru plăcut. Durerea de dinţi cu siguranţă este un lucru neplăcut.

Altele sunt subiective. Faptul că preferi un ceai dimineaţa, că nu îţi place atât de mult la mare, dar în pădure te simţi excelent, sunt toate tendinţe subiective, efecte ale experienţelor trecute.

În yoga se consideră că sukha şi duḥkha dau naştere lui rāga (ataşamentul, atracţia) şi dveṣa (repulsia) două dintre cauzele suferinţei (cele cinci kleśa care sunt ignoranţa, egoismul, atracţia, repulsia şi teama de moarte). Sukha înseamnă uşor, agreabil, bucuros, fericit iar duḥkha înseamnă dificil, dureros, neplăcut, suferind. Ceea ce le transformă în cauze ale suferinţei nu este simpla lor existenţă ci reacţia pe care ele o crează în noi. Iar dacă în cazul lui duḥkha am înţelege de ce se transformă într-o cauză a suferinţei, pentru sukha lucrurile sunt mai puţin evidente. Plăcerea generează ataşament şi teamă. Generează dorinţă şi frustrare. Fiecare dintre aceste tendinţe aduc cu ele angoasă, nelinişte şi suferinţă.

Evenimentele vieţii sunt plăcute, sunt neplăcute sau sunt pur şi simplu. De cele mai multe ori valoarea lor este dată de modul în care reacţionăm la ele, modul în care le valorizăm şi le interpretăm. Aici intervine jocul lui rāga şi a lui dveṣa, al atracţiei şi repulsiei care dă naştere unei dinamici a suferinţei. În yoga, calea de a te elibera de jocul acestor două tendinţe contrarii îl reprezintă liniştea, acea posibilitate de a nu mai ”reacţiona” în faţa realităţii. Când auzim de lipsa de reacţie în faţa evenimentelor vieţii, primul lucru la care mulţi ne gândim este imaginea unei persoane care vegetează, inertă şi incapabilă să acţioneze. În mod evident, scopul yogăi nu este să ne transforme în legume şi nimeni nu îşi doreşte să ajungă astfel.

Atunci cum putem interpreta non-reacţia yoghină? Acea ”egalitate” în faţa vieţii? Acea posibilitate de a accepta cu detaşare şi binele şi răul pe care viaţa ni-l aduce în cale?

Scopul liniştii şi a non-reacţiei este ”să vezi realitatea aşa cum este ea” şi apoi să acţionezi în consecinţă, să alegi în mod conştient cursul acţiunii folosind experienţa şi cunoaşterea acumulată, însă fără a mai fi condiţionat de ataşamente, preferinţe şi alte tendinţe lăuntrice reactive. Plăcerea şi neplăcerea sunt mecanisme evolutive, defensive care însă s-au transformat în stăpânii vieţii noastre. Faptul că arsura e dureroasă te împiedică să faci acele acţiuni care ar conduce la deteriorarea corpului şi chiar la moarte. Însă sunt situaţii în care poţi alege să înduri arsura pentru a salva de exemplu pe cineva. Capacitatea de a ”alege” este darul pe care liniştea ni-l poate aduce şi este începutul descoperirii unei realităţi necondiţionate.

Drumul care duce acolo nu este însă uşor. Am învăţat să ”reacţionăm” timp de prea mulţi ani ca dintr-o dată să renunţăm la acest obicei. Este un proces de învăţare a non-reacţiei, care poate începe mai întâi în liniştea izolată a meditaţiei şi apoi, în mod necesar, să continue în agitaţia lumii şi a vieţii de zi cu zi.

De asemenea, ai putea dori...

Niciun răspuns

  1. Clara spune:

    Ne ducem viata intre acesti doi poli – fericire si durere. Cum ar fi dincolo de ei? Sa ne dea Dumnezeu binecuvantarea de a trai deasupra lor……..Dar oare acolo nu descoperim ananda? Fericirea nesfarsita?

  2. Georgeta spune:

    Ca şi viaţa şi moartea, fericirea şi suferinţa sunt TEME din categoria „pâinii noastre cea de toate zilele”…Cum să reuşeşti să rămâi în LINISTE/NON-REACŢIE într-o lume guvernată de DUALITATE?!
    Poate că strângi din dinţi, metaforic vorbind şi te abţii de la durere, dar cum să te „abţii ” de la fericire?! Posibil, printr-un permanent exerciţiu al continenţei, nu doar în plan sexual…
    Cred că este un exerciţiu pe care practica zilnică îl poate duce aproape de perfecţiune, adică până la un mic punct de suferinţă/fericire într-un ocean de pace. Mai mult de atât, nu pot, acum, nici măcar să-mi închipui…

Lasă un răspuns